Comisiile Senatului decid marți dacă interzic total consumul de alcool la volan

Comisiile Senatului decid marți dacă interzic total consumul de alcool la volan
Publicat: 10/02/2014, 16:12

Senatorii din Comisiile juridică, pentru administrație publică și pentru apărare din Senat vor decide marți dacă prin noul Cod Rutier va fi interzis cu desăvârșire consumul de alcool înainte de urcarea la volan, după ce în ședința de luni acestui amendament i-a lipsit un singur vot pentru adoptare.

Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru care cele trei comisii senatoriale urmează să redacteze un raport, prevede interdicția conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică de peste 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat sau 0,2 g/l alcool pur în sânge ori a substanțelor, produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Guvernul, care este inițiatorul proiectului, a explicat că această completare a Codului Rutier în vigoare este necesară deoarece reglementările actuale nu prevăd în mod distinct și imperativ” această interdicție, ea fiind dedusă din existența unei norma de sancționare cu caracter penal sau contravențional, după caz.

Executivul a mai propus, prin proiect, reducerea pragului nivelului alcoolemiei de la care fapta este considerată infracțiune de la 0,8 g/l alcool pur în sânge în prezent, la 0,5 g/l alcool pur în sânge.

La dezbaterile din comisii, senatorul PSD Șerban Nicolae, a propus interzicerea cu desăvârșire a consumului de alcool, amendament susținut și de președintele Comisiei pentru administrație, Darius Vâlcov.

Amendamentul său, prin care „se interzice conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența substanțelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum și sub influența băuturilor alcoolice”, a întrunit numai opt voturi „pentru”, cu unul mai puțin decât ar fi fost necesar pentru a fi adoptat.

La propunerea vicepreședintelui Comisiei juridice, Ovidiu Donțu (PSD), membrii celor trei comisii au decis să reia votul la amendamentul lui Șerban Nicolae marți, înainte de votul final asupra proiectului.

Nicolae a spus, în timpul dezbaterilor, că, deși legislația altor țări permite, cu o limită, consumul de băuturi alcoolice, urmat de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, reglementarea în această materie trebuie să țină cont „de specificul poporului român, care nu are o educație în sensul moderației”.

„O glumă spune așa, că un tip care avea acest viciu, e întrebat de un prieten de ce bea atât de mult, iar acesta i-a răspuns: «Mie doctorul mi-a spus că fiecare om are dreptul la un pahar de vin pe zi». «Bine, dar tu bei foarte mult», «Da, dar după ce beau un pahar de vin sunt alt om și are și el dreptul lui»”, le-a spus social-democratul colegilor de comisie.

El a subliniat că, din acest punct de vedere, există un risc important pe drumurile publice, adăugând că orice fel de „concesie” ar duce la creșterea gradului de risc.

„Nu am observat ca șoferii români să aibă conștiința nivelului până la care pot bea, urmat de conducerea unui autovehicul”, a menționat Nicolae.

La rândul său, senatorul PNL Sebastian Grapă a afirmat că „nu are ce căuta alcoolul la volan”. „Cel care vrea să bea, trebuie să meargă cu un taxi. Sună la 112 sau la 991, își ia un taxi și face exact ce vrea”, a spus, ironic, Grapă.

„Este adevărat că au trecut o mie nouă sute și un pic de ani de când am ars viile, dar nu le-am ars pentru că am avut nevoie de teren arabil, ci era un nărav al poporului român și trebuie să acceptăm chestiunea aceasta”, a comentat liberalul.

Reprezentanții MAI s-au pronunțat pentru menținerea prevederilor propuse, prin proiectul de lege, de Guvern, precizând că, potrivit datelor furnizate de INML, între testul pe aerul expirat și cel pe mostre de sânge sunt diferențe, astfel încât unei valori până la 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat îi corespunde, de obicei, o valoare 0 g/l alcool pur în sânge.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×